Owl...

Si ii capturez privirea atroce.Ma misc si ma urmeaza si ea.Nu pierd contactul vizual.Inca cativa pasi si ma lipesc de gemul imens , ce-mi tine loc de perete.Stiind ca privirile insistente asupra bufnitei mele luara sfarsit , m-am intors ca sa vad marele oras.New York , vazut dintr-un apartamente de la etajul 87.Imi lipesc palmele ca un mic copil si gust agonia statornica in acet oras , privind oameni care strabat trecerea de pietoni.Rosu.Urmeaza o serie de injuraturi si o consultare cu ceasurile lor scumpe.Un om , mai rotofei ce-i drept , isi face curaj si inacerca sa treverseze strada , insa este asaltata de calxonurile insitente a unui taximetrist obranit.Fara a fi deamagit , omul isi daduse seama ca isi riscase degeaba viata ca sa ajunga unde trebuia sa fie la ora asta.Se da inapoi , intregandu-se in multimea din spatele lui.
O pata de culoare , un alb pur imi taia calea privitri.Geamul rece se aburi.Mai multe bilute coborau in zbor , razlete , zgarie norul.Si din ce in ce mai multe incepura sa zaboveasca in aer , pana facura contact cu asfaltul.Topiti , plini de speranta , fulgi inca isi mai faceau aparitia , sperand ca vor cuceri spectaculosul oras pana la apusul soarelui.
-Da Bu-hu-hu.rostesc calma catre bufnita mea alba.A venit vremea ta.Poti sa-ti faci de cap.
Parasesc geamul , panorama impresionanta ,  si deschid cusca bufnitei mele , lasand-o libera prin apartament.Neindemanatica , darama o vaza , agata peredelele si dupa isi dadu curs zborului : iesi fix pe balcon si dusa fu.Departe de mine , cautandu-si singura un drum propria in viata.