O speranta

Amanda , o Doamne , Amanda.Stiu ce vreau sa scriu , dar e scurt , chiar banal.Mai mult...Mult mai mult....Chiar prea mult.Amanda este ca o salvare.Ma cheama sa scriu mereu , dar nu ma simt in stare in fiecare moment.Cred ca imi este frica sa nu mai am idee de continuare , sau sa nu ajung la final si sa o las balta.Oare sunt asa de puternica incat sa o public?Sau sunt asa de puternica incat sa zic ca eu am scris-o?Si poate elevii ca mine o sa faca fisa de lectura la ea.Cat de bine suna!Si imi imaginez ca o sa fie probabil si la carturesti si tinerii o sa se uite la ea si o sa le ceara bani parintiilor lor sa o cumpere.Mmmm ce bine suna si asta.Dar sunt doar vise. P.S: si visele devin realitate.

Pur si simplu nu am scuza

Nu stiu ce ar trebui sa scriu.Nu am habar , doar mi-a fost dor sa postez din nou.Poate ar trebui sa vorbesc si despre asta : de ce lume zice ca am talent?Nu vad cum pot sa scriu diferit , original...Sunt un copil de doar 13 ani care traieste cu caietu si stilou dupa ea.Poate uni iau astea pentru autografe , liste de cumparaturi , muzica preferata , etc.Nu intelegeti gresit : imi place ca am acel ceva special , dar nu inteleg de ce eu?Poate ma subestimez.Exista milioane de copii care reusesc sa potriveasca cuvintele perfect.Pana la urma o sa ma contrazic si o sa zice de genu ca am castigat asta si altele.Nu are rost sa va plictisesc cu asta , deci o lasa balta.Accept ca lumea zice asta , chiar daca imi musc buza si ma rog sa nu ma mai laude.Nu-mi place sa ma mandresc sau sa fiu laudata.Poate de accea imi este frica sa public o carte , sau sa arat cuiva ce scriu. Vreau sa simt ca cea ce sciu acum ma face sa zambesc , sau chiar sa plang , dar nu , sunt o stana de piatra insensiblia.Chiar asa de mult m-am schimbat?Nu pot sa simt nimic , dar stiu ca am nevoie de acel nimic.Sunt vie , dar...Fara dar , imi caut doar scuze.Atatia ani am incercat sa fiua tare si sa ignor suferinta si acum urasc cea ce am devenit.Oare albinele nu sufera cand ranesc pe cineva?Mor si ele.Pe cine am ranit ca sa ma simt asa?Oare maine o sa-mi renin.Stai ca asta nu este doar o raceala.Nu pot molipsi pe nimeni si tare as vrea sa fie cineva ca mine , xu care pot sa impart suferinta.Dar nu-i vreau rau acelei persoane.Poate ca acum simt bunatate si de accea zambesc. E clar : amtalent pentru ca trimit sentimente in tot cea ce scriu si nu sunt o piatra pentru ca scrisul ma face sa simt , sa simt chestii pe care mortii nu le simt.Poate de accea imi este frica de moarte.

Pot sa-o spun fara tinere de inima : sunt depresiva.Da stiu...stiu...Nu e bine , dar asa sunt.Nu are cine sa ma repare , pentru ca nu sunt stricata.(Evanescence.).Da , recunosc , muzica ma ajuta.Cum altii isi iau medicamentele eu imi iau castile.Si da , ascult muzica trista , dar imi place.Si cea country , mai ales povestiile de dragoste ale lui Taylor Swift.Ma incanta un glas puternic care striga in microfonul ala , facand arcuri perfecte si note inalte sau foarte joase.Acum vro doi ani puteam spune ca o uram pe Tarja Turunen , dar acum o iubesc.Anu trecut ziceam ca Evanescence este muzica de satanisti , acum ii ador.

"So keep breathing

Go on breathe in

Keep on breathing

Go on breathe in

Just breathe"

Miroase a primavara

Si oare omul poate trece cu gandul peste limitele vizuale?Oare poate sa se joace cu natura cum se joaca si cu paleta de culori?Si uite un liliac inflorit din plin.Se simtea mireasma proaspata de dupa-amiaza.Mai e si un clopotel la tulpina copacului cu nuante de mov si maroniu.Poate cu o Sfanta bataia a unui clopo de biserica a unit prin mod religios doi oameni.Si  cei doi vestiti de floare par a se tine de mana , dar ii doar o craca de pom verdea , care se intalneste cu alta.Si proaspetele frunze sunt parca niste degete care se tin strans.Si parca ii vad certundu-se o iarna intreaga.Si vad in fata o biserica alba , in peisajul palid , dar totusi insorat.Ma gandeam la strabunica mea si parca am fost fermecati sa intram in curtea bisericii pe o usa de fer.Si dor printr-un gand.I-am aprins o lumanare , nu dor pentru bunatatea ei si pentru dorul pe care i-l patimesc.Nu o sa plang pentru ca te-am pierdut , doar o sa zambesc in lipsa ta.Stiu ca urasti oameni nefericiti.Inca mi te aduc aminte , vag ce-i drept : senina si cu un zambet batran.
Fratele meu mi-a zambit inocent.Cel mai fumos dar.Mi-am adus aminte ca eram pe strada.
Si intru in parc.
Oare oameni nu sunt speriati de o fata cu jeansi rosi , care poarta un pardesiu lung si gri si care scrie la un telefon , furata de tastatura?Si un fluture mi s-a ratacit in par.

Pe bune?

Am mai lasat in urma tastaura si am ramas cu stiloul , scriind despre Amanda.Nu pot sa cred ca am uitat placearea de a scrie in acest blog.Parca ar fi un jurnal , dar pe bune , toti stiim ca in jurnal scriem dor porcari.Eu , cel putin , in jurnal scriu din an in Paste , dar macar nu uit de el.Poate nu o sa va placa ca am numit toate cuvintele pe care va chinuita sa le scrieti  frumos , litera cu litera in jurnal doar niste "porcari".Pai asta sunt.De exemplu o super buna prietena (si te stii.Si stii ca te iubesc mica "star al acestui blog :) )-cea mai buna-ar  scriie despre brunetul cu par lung de la mine din clasa.Nu dau nume , ca de e anonim.Adica peste catva ani nu o sa-i mai placa de el si nu o sa-i convina ca a irosit nu stiu cate pagini pentru el.Sincer , si eu scriam despre cine imi place in jurnal, dar am scris si ca nu-mi mia place , printr-o lista de"noutati".E normal.Ne simtim liberi sa zburam printre randuri , dar eu ma simt mai bine pe aces blog.Pur si simplu ma simt obligata[in cel mai bun sens] sa fiu rationala.Si cand ma vedeti la scoala , blonda care se impiedica de orice si rade in prosti...Stiu ca sunt cascata , dar macara nu plang.Cad si ma ridic.Si asta imi aduce aminte de noul album al lui Demi Unbroken.A trecut peste taieturi , pestre despresi si poate si peste batulul iubitelor lui Joe.Apreciez ca a luptata pentru a redeveni cineva , si cum am scris si pe facebook :

~Stii , cand vrei sa demonstrezi ca te-ai schimbat si nimeni nu intelege , inseamna ca nimanui nu-i pasa de tine.~

Si stiti cand am zic ca : cad si ma ridic.Nu era legat doar de cazatura fizica , ci si de cea morala.O sa ma ridic mereu , dar o sa fiu tot sus Because I feel strong , enought strong.Si nu e o amenintare.

 

 

Doar cu niste ochelari rotunzi pe nas.Poietic , yap?

Se pare ca m-am dat pe desen si am uitat de cea ce-mi face bine.Cum ar zice o colega , face bine la "corason".Si cand ma gandesc ca acum cativa ani puteam scrie doar 5 randuri , desigur ca fara legatura.Apropo , mi-a fost dor de simtitul tastelor ce ti se supun sub degete , auzindu-l cum se revolta sub degetele tale , in timp ce tu te strofoci sa nu pierzi urmatoare idee.
Si am uitat sa ma uit pe 11 Noiembrie la scor.In princiupiu e alegerea mea si fiind scorpion nu ma pot abtine sa ignor ce ati zis , dar nu o sa renunt la scris.Imi face bine.E singurul care imi face bine.("Pictatul ma relaxeaza , patinajul ma ajuta sa-mi gasesc calea , iar scrisul ... o da scrisul ... ca viata e si ea frumoasa."-intimp ce mergeam spre Ghica ca sa plecam la Breaking Down).Stii , la inceput am inceput asa "mai la gluma" , dar acum scrius seriso , si chiar daca stiu ca fetei mele nu i se potriveste zambetul acela lat [pe care l-am invatat de la Amanda si mama cat o pot iubi] tot zambesc idiot in fata unui monitora prea luminos care imi poate strcica ochii oricand.Si stiu ca v-am cam sicait cu Amanda , dar parca ea s-a creat in mintea mea.Si da , stiu si ce ne-a zis profesoara la religie:"Dumnezeu v-a creat si el v-a inspirat.."sau ceva de genu , dar eu nu cred ca Dumnezeu ar putea sa tea in fata unui monitor zambind tamp.Pe bune , chiar nu cred.
Si ploaia care a fost ieri-24 Noiembrie 2011-....pur si simplu superb.Imi era frica de intuneric , dar imi dadea putere.Stiti atunci cand vrei sa tipi tare de tot?Eu si pleonasmele.:).Ploaia mi-a alinat tipatul si l-a facut doar ... poate ca doar o fericire sufleteasca.~I feel alive and I wanna play with the live.~
P.S:Cand simtiti ca trebuie sa radeti , nimeni nu are dreptul sa va opreasca.[PROFESORII SI PARINTI NU SUNT NIMENI , UNI SUNT MAI..... SI  PE ALTI II IUBITI]

Hai sa aruncam cu haine

Magazinul celebr Mercell a dat falimente.Ultimele lucruri au fost aranjate frumos in cosuri inalte din lemn crem , toate desigur reduse.Ultima sansa de a mai avea un produs cu aceasta marca.Clara , Jesiica si Jean stransesera deja 10 milioane pentru aceasta clipa , desigur ca fiecare.Va intrebati cum , dar fiecare fata are felul ei.De exemplu , eu primesc alocatie si lemaicer si niste banii pentru mancare , iesit afara sau un suc si nu-i chieltuiesc pe toti.A doua zi le cer alti.Ok , acum sa revenim la poveste.Maine incepea aceasta promotie mirifica.Sute de rochii ramase , la jumate de pret sau mai putin , bluze cu desene animate chiar la marimea lor si blugi cati vrei la pret de o pereche!Cine nu ar vrea acolo?! Hai sa sarim peste descrierea primei zile si sa fugim in centru , la magajin.In jurul lui era cladiri vechi , cu o arhitectura greceasca.La intrare in centru vedeai ramasitea a templelor ce fusesera locuite acum sute de ani , columne , sau jumateate din ele si cladiri comerciale puse in fostecase ale taranilor.Peisajul incarcat de oameni te facea sa visezi la luptele stramosilor nostri.In fata magajinului era un covor rosu si o tablita cu mesajul:"Asa cum inca ne mai amintim de eroi care au murit in lupte aprige , asa sa va va amintiti de magazinul nostru".Abereaza.Cum sa fie un magazin asa de important ca oamneii care ne-au salvat pilea?Ma rog...CJJ(asa isi spuneau fetele) era cam pe la mijlocul cozii.Intrand in magazin incepura sa caute.Isi luara si nite cosuri din panza , destul de mari.Venid mai multi oamnei incepura pana sa se imbulzeasca si ele in ele.Cumparand tot ce au vrut , pleacra.Afara fiecare primi un mesaji."Gata!Asta nu e prietenie.Sunt doar niste haine , ok!Nu mai exista nici un CJJ.Clara."Jesiica raspunse"Bun" , iar Jean "Bine".Ajungand acsa isi trantira hainele si se pusera pe gand.
-Clara , vin-o in fata casei mele.Te rog!ii spuse Jesiica.
-O chem si pe Jean?raspunse Clara sec.
-Chiar te rog.termina Jesiica.
Jesiica iesi in fata casei ei , aruncand toate hainele pe jos.Acum le astepta pe celalate doua.
-Hei , imi pare tare rau.Nu mai am nevoie de ele , daca asta inseamna sa va pierd pe voi doua.dupa vorbele astese imbartisasera si toate le aruncara.Pana la urma se hotarara sa le tina , facand schimb la o saptamana.Prietenia e mai importanta.

Hai sa descoperim arta

Sunt la matusa mea.In fata , pe langa cafeaua cu scortisoara am un tablou cu parca o femeie cu rochie voluminoasa si bogata colorata.Hai sa-i mai dau si putina viata.Picioarele ii erau goale asezate pe piatra rece a inchisorii.Avea o caciulita turcoaz , ca de fier.Pictorul i-a pus ca niste umbre cateava pete de culoare.Era rezemada de perete , intr-un colt.Statea singura si-si scria in jurnal.Era trista , pentru ca privirea ii era atintita in jos.Din gura ii iesea un bat.Nu cred ca era taranca : avea podoabe prea nobile , dar era nervoasa de dreptatea inexistenta.Tot tabloul era neclar.Femeia era parca pictata din segmente.La atingerea lui am aflat ca totul era plat , cea ce crezusem ca este culoarein plus era dunga care delimita proportiile.Inca ma mai fascineaza acel tablou , si inca vreau sa-i aflu toate intelesurile. [georgeta grabovschi]

Bun venit umbra

Eram afara in linistea pasarilor.Cantau si totodata creau linia melodica a fericirii mele.Vantul imi incretea parul meu drept.Obrajii mi se inroseau de atata ras.In jurul meu erau copii care faceau mult zgomot , dar eu eram intr-un cerc unde depanam amintiri.A inceput sa ploua.Picaturile imi distrugeau cercul si ma trezeau la realitate.Copiii insotiti de adulti plecau : ma lasau sa ma bucur singura de furtuna.As fo vrut sa ma alatur in valsul copaciilor , sau sambaul florilor multicolore , dar n-as fi vrut sa sperii praful din parc.M-am aruncat ca un ninja din leagan.As fi vrut sa aterizez in frunze , dar am picioare si nici nu exista mormanul verde din mintea mea(si totusi inca o amintire).Imediat s-a creat o perdea de ploaie.Tot acolo eram acultand noul cantec : tunetele si traznetele.Aparea o umbra din ploaie : prietena mea.Avea doar un contur si in rest se vedea ploaia prin ea.Imagiantia mea vroia sa nu fiu singura martora la aceasta furtuna.

Despartire(de pe fostul blog)

Samantha isi desparti mana ei catifelata de mana lui.Lacrimi ii cazura usor pe obraz , facandu-l din ce in ce mai rosu.Ganduri ii sfasiau inima , cat si fericirea da acum o secunda.Il iubea , dar stia ca nu va fii nicodata aceptata de sateni , mai ales ca acum ii stiau fata adevarata.A fost dur gandul , dar trebuia sa-l accepta sau se mintea singura.Ca sa nu uit el este vampir , Dave Von.El o iubea nespus de tare , dar avea nevoie si de sange..Nu putea sa aleaga si in nici un caz nu putea s-o raneasca.S-ar distruge singur daca ar face asta.
Ea se uita adanc in ochii lui si vedea dragostea pe care i-o purta , dar pe care nu o poate accepta.Frica ei fata de el murist acum doi ani , dar stia ca sangele ei este o provocare.
-Sam..,Sam!o striga el ca s-o trezeasca din visu ei trsit.
-Da!zise ea tipand brusc.
-S-a intamplat ceva , s-au a venit sfarsitul nostru?intreba el retoric.
Dupa acea intrebare el se urca pe calul lui negru , Bazo si disparu in ceata.Inima Samanthei fugi cu el.In cap avea doar filme cu intamplarile fericite din iubirea lor...dar totul disparu intr-un nor de ceata

Nu te urmaresc!

In Londra , atmosfera era rece.Oamneii treceau pe langa tine , ignorandu-te.Umblau multe persoane cu fete parca negre.De unde sa-i stii?Erau doar necunoscuti.Ceata era abundenta , iar cerul de abia se mai zarea.In fata mea parca aparu o fata mai speciala , mai ciudata decat poporul londonez pe care-l vazusem in cele trei zile pe care le-am stat acolo.Era viu colorata avand cizme pana sub ghenunghi si o umbrela rosie.Zambetul parca-i domina fata , iar buclele roscate ii dadeau mai multa viata.Am inceput sa merg dupa ea.S-a asezat la o masa si si-a comandat o cafea cu multa frisca , ceea ce mi-ar conveni si mie.Isi arunca doua..trei...patru linguri de zahar!Probabil era foarte dulce.Ma uitam fix la clopotul mare din fier.Batu de 13 fix.Cand m-am intors , fata nu mai era.O secunda din priviri.Oare stia ca o urmaresc?Oare a vrut sa-mi spuna ceva?Oare o sa mai apara?

Chiar si o impanata poate vorbii :X>

Soarele  nu era asa de arzator pe cat ma asteptam , dar caldura
domina mediul.Unele cerngi se mai miscau in voia vantului.
Asteptam ceva sa perturbe  linistea , dar padurea ma sfida.
Din cer se auzea ceva cantand , ceva ce pica in fata ochiilor
mei , ca o linie din caietul de geometrie , dreapta , facuta cu
rigla.Bolta in nuante sumbre si umbroase de deasupra capului
meu se sfasie.O gaurica lasa lumina sa patrunda in padure.Era
o randunica ce ciripea incet.Am ridicat-o , dar nu stiam ce are.
O aripa rupta , doua aripi , poate s-a lovit la cioc , poate e
speriata.Nu stiam , dar daca ma tot gandeam suna ca si cand
trageam numere la loterie.In jurul meu se facu un roi derandunele.
"Vrei sa-o pun jos?"am intrebat-o pe randunica sef , parca ar si
intelege , dar , spre mirarea mea inclina din cap.Am lasat-o jos si
leam facut cu mana.Mi-au ciripit si au dat si ele din mana lor pufoasa din pene.

Pe malul raului

Gloria statea singura pe malul raului.Seara domina terenul pictandu-l in nuante sumbre.Acolo isi petrecuse ziua de nastere cu Daniel , cel mai bun prieten al ei.-Ea se invartea in talpile goale , parca impinsa de vant.Dansa cu floare data de Daniel , oferindu-i  un vals deneuitat.Uneori mai schimba sensul de invartire , dar nu se oprea.Sau poate nu mai putea.Poate pur si simplu pusese un pariu cu oboseala.Lumina lunii ii veghea.Nu dura mult sa pice langa Daniel.Razand se hotara sa redevina un copil :lua o piatra si o arunca in rau.Sari odata....de doua ori....chiar de trei ori.-

Revenindu-si din nou amintiri ii picara doua lacrmi.Acum era singura in pustiu

Nu e chiar o tragedie

Doar o clipa durase ca fata sa se zburde din mana mamei sale.Fugea rapid , gandindu-se la cea ce îi spuse mama ei si daca era posibil.Avea un singur drum in minte : casa bunei sale prietene , Alice.Primul lucru pe care-l făcuse era sa vadă cum arata geamul camerei acestei.A observat ca stica era sparta , iar dedesubtul accestei iarba era tocita si rosie."Draga mea ,..."isi aminti ea inceputul"...Alice a fost împinsă de un hoţ , de la geamul ei.Cînd au venit medicii nu au putu spune cum v-a fi.Ti-am spus asta ca sa nu afli de la alcineva."termina mama ei înainte sa fugă panicată spre casa.
Gandurile îi vuiau în cap.Se puse pe gazonul familiei Morrison si începu sa plîngă.Nu putea accepta acest adevăr.Nu-l putea primi în gîndul sau.Statea in frig cersind o veste despre Alice.Oare lacrmile nu ii inghetasera?Oare nu tremura de frig?
Dupa o ora jumatate tot acolo statea.Nu mai plangea , doar relu amintiri petrecute cu Alice.In mintea ei se formase un sir de diapozitive.Mama lui Alice , doamna Morrison , ii aduse o jacheta si o cana de ciocolata calda.Poate macar astea ii usurau sezuta.

Un nou inceput

Am lasat uitarii mult timp acest blog , dar acum vreau sa-l regasesc sau mai bine zis sa ma regasesc in el.Aproape toate compuneriile sunt pe caietul meu , pe care il tine in mare siguranta..In vara aceasta , pe langa cunoastere a unor persoane am terminat un caiet si acum , in octombrie sunt la al doilea.Nu mai am mult , dar iar v-a trebui sa-l schimb.Ok.Nu e mare tragedie.Vreau ca acest blog sa fie mai presus decat orice.Nu ma v-a opri nimic sa scriu.Este ce-a ce ma face cine sunt.E ca un drog , dar nu sunt o persoana slaba , ci foarte exacta in scris.Daca vrei sa-ti zic ce simt , fata in fata : frate , m-ai pierdut!Asa...mai mult nu am de zis.
Ma simt vie pentru ca scriu.Pot sa zbor!Pot sa fiu cine vreau.Si o sa scriu mereu , ca sa ma simt vie si cand defapt sunt moarta.