Hai sa aruncam cu haine

Magazinul celebr Mercell a dat falimente.Ultimele lucruri au fost aranjate frumos in cosuri inalte din lemn crem , toate desigur reduse.Ultima sansa de a mai avea un produs cu aceasta marca.Clara , Jesiica si Jean stransesera deja 10 milioane pentru aceasta clipa , desigur ca fiecare.Va intrebati cum , dar fiecare fata are felul ei.De exemplu , eu primesc alocatie si lemaicer si niste banii pentru mancare , iesit afara sau un suc si nu-i chieltuiesc pe toti.A doua zi le cer alti.Ok , acum sa revenim la poveste.Maine incepea aceasta promotie mirifica.Sute de rochii ramase , la jumate de pret sau mai putin , bluze cu desene animate chiar la marimea lor si blugi cati vrei la pret de o pereche!Cine nu ar vrea acolo?! Hai sa sarim peste descrierea primei zile si sa fugim in centru , la magajin.In jurul lui era cladiri vechi , cu o arhitectura greceasca.La intrare in centru vedeai ramasitea a templelor ce fusesera locuite acum sute de ani , columne , sau jumateate din ele si cladiri comerciale puse in fostecase ale taranilor.Peisajul incarcat de oameni te facea sa visezi la luptele stramosilor nostri.In fata magajinului era un covor rosu si o tablita cu mesajul:"Asa cum inca ne mai amintim de eroi care au murit in lupte aprige , asa sa va va amintiti de magazinul nostru".Abereaza.Cum sa fie un magazin asa de important ca oamneii care ne-au salvat pilea?Ma rog...CJJ(asa isi spuneau fetele) era cam pe la mijlocul cozii.Intrand in magazin incepura sa caute.Isi luara si nite cosuri din panza , destul de mari.Venid mai multi oamnei incepura pana sa se imbulzeasca si ele in ele.Cumparand tot ce au vrut , pleacra.Afara fiecare primi un mesaji."Gata!Asta nu e prietenie.Sunt doar niste haine , ok!Nu mai exista nici un CJJ.Clara."Jesiica raspunse"Bun" , iar Jean "Bine".Ajungand acsa isi trantira hainele si se pusera pe gand.
-Clara , vin-o in fata casei mele.Te rog!ii spuse Jesiica.
-O chem si pe Jean?raspunse Clara sec.
-Chiar te rog.termina Jesiica.
Jesiica iesi in fata casei ei , aruncand toate hainele pe jos.Acum le astepta pe celalate doua.
-Hei , imi pare tare rau.Nu mai am nevoie de ele , daca asta inseamna sa va pierd pe voi doua.dupa vorbele astese imbartisasera si toate le aruncara.Pana la urma se hotarara sa le tina , facand schimb la o saptamana.Prietenia e mai importanta.

Hai sa descoperim arta

Sunt la matusa mea.In fata , pe langa cafeaua cu scortisoara am un tablou cu parca o femeie cu rochie voluminoasa si bogata colorata.Hai sa-i mai dau si putina viata.Picioarele ii erau goale asezate pe piatra rece a inchisorii.Avea o caciulita turcoaz , ca de fier.Pictorul i-a pus ca niste umbre cateava pete de culoare.Era rezemada de perete , intr-un colt.Statea singura si-si scria in jurnal.Era trista , pentru ca privirea ii era atintita in jos.Din gura ii iesea un bat.Nu cred ca era taranca : avea podoabe prea nobile , dar era nervoasa de dreptatea inexistenta.Tot tabloul era neclar.Femeia era parca pictata din segmente.La atingerea lui am aflat ca totul era plat , cea ce crezusem ca este culoarein plus era dunga care delimita proportiile.Inca ma mai fascineaza acel tablou , si inca vreau sa-i aflu toate intelesurile. [georgeta grabovschi]

Bun venit umbra

Eram afara in linistea pasarilor.Cantau si totodata creau linia melodica a fericirii mele.Vantul imi incretea parul meu drept.Obrajii mi se inroseau de atata ras.In jurul meu erau copii care faceau mult zgomot , dar eu eram intr-un cerc unde depanam amintiri.A inceput sa ploua.Picaturile imi distrugeau cercul si ma trezeau la realitate.Copiii insotiti de adulti plecau : ma lasau sa ma bucur singura de furtuna.As fo vrut sa ma alatur in valsul copaciilor , sau sambaul florilor multicolore , dar n-as fi vrut sa sperii praful din parc.M-am aruncat ca un ninja din leagan.As fi vrut sa aterizez in frunze , dar am picioare si nici nu exista mormanul verde din mintea mea(si totusi inca o amintire).Imediat s-a creat o perdea de ploaie.Tot acolo eram acultand noul cantec : tunetele si traznetele.Aparea o umbra din ploaie : prietena mea.Avea doar un contur si in rest se vedea ploaia prin ea.Imagiantia mea vroia sa nu fiu singura martora la aceasta furtuna.

Despartire(de pe fostul blog)

Samantha isi desparti mana ei catifelata de mana lui.Lacrimi ii cazura usor pe obraz , facandu-l din ce in ce mai rosu.Ganduri ii sfasiau inima , cat si fericirea da acum o secunda.Il iubea , dar stia ca nu va fii nicodata aceptata de sateni , mai ales ca acum ii stiau fata adevarata.A fost dur gandul , dar trebuia sa-l accepta sau se mintea singura.Ca sa nu uit el este vampir , Dave Von.El o iubea nespus de tare , dar avea nevoie si de sange..Nu putea sa aleaga si in nici un caz nu putea s-o raneasca.S-ar distruge singur daca ar face asta.
Ea se uita adanc in ochii lui si vedea dragostea pe care i-o purta , dar pe care nu o poate accepta.Frica ei fata de el murist acum doi ani , dar stia ca sangele ei este o provocare.
-Sam..,Sam!o striga el ca s-o trezeasca din visu ei trsit.
-Da!zise ea tipand brusc.
-S-a intamplat ceva , s-au a venit sfarsitul nostru?intreba el retoric.
Dupa acea intrebare el se urca pe calul lui negru , Bazo si disparu in ceata.Inima Samanthei fugi cu el.In cap avea doar filme cu intamplarile fericite din iubirea lor...dar totul disparu intr-un nor de ceata

Nu te urmaresc!

In Londra , atmosfera era rece.Oamneii treceau pe langa tine , ignorandu-te.Umblau multe persoane cu fete parca negre.De unde sa-i stii?Erau doar necunoscuti.Ceata era abundenta , iar cerul de abia se mai zarea.In fata mea parca aparu o fata mai speciala , mai ciudata decat poporul londonez pe care-l vazusem in cele trei zile pe care le-am stat acolo.Era viu colorata avand cizme pana sub ghenunghi si o umbrela rosie.Zambetul parca-i domina fata , iar buclele roscate ii dadeau mai multa viata.Am inceput sa merg dupa ea.S-a asezat la o masa si si-a comandat o cafea cu multa frisca , ceea ce mi-ar conveni si mie.Isi arunca doua..trei...patru linguri de zahar!Probabil era foarte dulce.Ma uitam fix la clopotul mare din fier.Batu de 13 fix.Cand m-am intors , fata nu mai era.O secunda din priviri.Oare stia ca o urmaresc?Oare a vrut sa-mi spuna ceva?Oare o sa mai apara?

Chiar si o impanata poate vorbii :X>

Soarele  nu era asa de arzator pe cat ma asteptam , dar caldura
domina mediul.Unele cerngi se mai miscau in voia vantului.
Asteptam ceva sa perturbe  linistea , dar padurea ma sfida.
Din cer se auzea ceva cantand , ceva ce pica in fata ochiilor
mei , ca o linie din caietul de geometrie , dreapta , facuta cu
rigla.Bolta in nuante sumbre si umbroase de deasupra capului
meu se sfasie.O gaurica lasa lumina sa patrunda in padure.Era
o randunica ce ciripea incet.Am ridicat-o , dar nu stiam ce are.
O aripa rupta , doua aripi , poate s-a lovit la cioc , poate e
speriata.Nu stiam , dar daca ma tot gandeam suna ca si cand
trageam numere la loterie.In jurul meu se facu un roi derandunele.
"Vrei sa-o pun jos?"am intrebat-o pe randunica sef , parca ar si
intelege , dar , spre mirarea mea inclina din cap.Am lasat-o jos si
leam facut cu mana.Mi-au ciripit si au dat si ele din mana lor pufoasa din pene.

Pe malul raului

Gloria statea singura pe malul raului.Seara domina terenul pictandu-l in nuante sumbre.Acolo isi petrecuse ziua de nastere cu Daniel , cel mai bun prieten al ei.-Ea se invartea in talpile goale , parca impinsa de vant.Dansa cu floare data de Daniel , oferindu-i  un vals deneuitat.Uneori mai schimba sensul de invartire , dar nu se oprea.Sau poate nu mai putea.Poate pur si simplu pusese un pariu cu oboseala.Lumina lunii ii veghea.Nu dura mult sa pice langa Daniel.Razand se hotara sa redevina un copil :lua o piatra si o arunca in rau.Sari odata....de doua ori....chiar de trei ori.-

Revenindu-si din nou amintiri ii picara doua lacrmi.Acum era singura in pustiu

Nu e chiar o tragedie

Doar o clipa durase ca fata sa se zburde din mana mamei sale.Fugea rapid , gandindu-se la cea ce îi spuse mama ei si daca era posibil.Avea un singur drum in minte : casa bunei sale prietene , Alice.Primul lucru pe care-l făcuse era sa vadă cum arata geamul camerei acestei.A observat ca stica era sparta , iar dedesubtul accestei iarba era tocita si rosie."Draga mea ,..."isi aminti ea inceputul"...Alice a fost împinsă de un hoţ , de la geamul ei.Cînd au venit medicii nu au putu spune cum v-a fi.Ti-am spus asta ca sa nu afli de la alcineva."termina mama ei înainte sa fugă panicată spre casa.
Gandurile îi vuiau în cap.Se puse pe gazonul familiei Morrison si începu sa plîngă.Nu putea accepta acest adevăr.Nu-l putea primi în gîndul sau.Statea in frig cersind o veste despre Alice.Oare lacrmile nu ii inghetasera?Oare nu tremura de frig?
Dupa o ora jumatate tot acolo statea.Nu mai plangea , doar relu amintiri petrecute cu Alice.In mintea ei se formase un sir de diapozitive.Mama lui Alice , doamna Morrison , ii aduse o jacheta si o cana de ciocolata calda.Poate macar astea ii usurau sezuta.

Un nou inceput

Am lasat uitarii mult timp acest blog , dar acum vreau sa-l regasesc sau mai bine zis sa ma regasesc in el.Aproape toate compuneriile sunt pe caietul meu , pe care il tine in mare siguranta..In vara aceasta , pe langa cunoastere a unor persoane am terminat un caiet si acum , in octombrie sunt la al doilea.Nu mai am mult , dar iar v-a trebui sa-l schimb.Ok.Nu e mare tragedie.Vreau ca acest blog sa fie mai presus decat orice.Nu ma v-a opri nimic sa scriu.Este ce-a ce ma face cine sunt.E ca un drog , dar nu sunt o persoana slaba , ci foarte exacta in scris.Daca vrei sa-ti zic ce simt , fata in fata : frate , m-ai pierdut!Asa...mai mult nu am de zis.
Ma simt vie pentru ca scriu.Pot sa zbor!Pot sa fiu cine vreau.Si o sa scriu mereu , ca sa ma simt vie si cand defapt sunt moarta.