(Ne)Vinovat

-Karima.intinse araboaica mana infasurata in mateasea neagra.

-Theodor.Incantat.

Araboaica schimba niste priviri cu barbatul din fata ei.Era predestinata intalnirea lor.Nu era o simpla coincidenta.Intalnirile lor spontane , din ce in ce mai dese , schimbul de priviri nevinovat , chipul lor parca pierdut si pacatos ce nu se putea stapani din a urmari fiecare gest al fiecaruia.Si nimic nu mai putea opri atractia dintre ei.

Ochii ii picara pe telefon.Sunetul specific I-phone.ului le deranja confesiunea tacuta , linistea zgomotoasa , mintea goala si plina de ganduri , intalnirea mult asteptata.Se retrase de pe trecerea de pietoni si raspunse.

-Da iubitule.se auzi vocea rece a femei , dupa discutia fu neauzita.

*

O domisoara inalta si subtire , imbracata in uniforma hotelului unde era cazata , se apropie de aceasta si ii intinse o foaie scrisa de mana.Printre lacrimi si suspine o despacheta si incepu sa citeasca :

“Draga mea Karima ,

Stiu ca nu este bine cea ce fac , insa fiinta ta m-a captura de-a dreptu.

Vreau sa stiu daca simti acleasi lucru.Daca si inima ta bate mai

tare cand ma vede , daca fiecare cuvant adresat mie il gandesti de o mie de ori

inainte de-al rosti , daca stomacul ti-e inghitit de fluturi cand ma vezi ca zambesc.

Te astept la camera 501 , etajul 7.Sper sa nu ma insel.

Cu drag , al tau Theodor.”

Femeia nu mai rosti nimic.Insfaca hartia si-si ridica fusta incat sa poata alerga.Fugi prin holul hotelului , printre oameni , angajati si copii.Fugi pe scari , langa balustrade si pe holidoare.Fugi pana se lipi de usa lui.Apasa instinctive manerul si dadu buzna.Sari pe el si-l saruta.

Dormise la el in brate , dupa plecase sa se schimbe.Cobora si luara masa , se plimbasera prin parc si se oprira la o cafenea.Si dupa se intoarsera la el in camera.Asa continuara zile bune.Zi dupa zi simplele glume , imbratisari , dragalaseni facut alaturi de el o satisfaceau.

Theodor o lua pe sus si o invarti , creand un cerc din fuasta ei albastra pana in pamant , dupa o saruta si ii zambi dulce.Se apropie de ea si ii dadu jos hijabul de pe cap , aruncandu-l in lac.

-Theodor , ce faci?se incrunta aceasta punanu-si mainile pe cap.

-Iti dau libertate.

Barbatul se apropie si ii desfacut coda , aranjandu-i parul cret pana la brau.

-Niciodata nu as fi stiut ca esti atat de frumoasa.

-Theodor , da-mi baticul.rosti aceasta raspicat.

-Mai zi o data Theodor.ii lua acesta pometi intre palme.

-De ce?

-Pentru ca imi induiosezi inima cand rostesti “r”-ul tau rarait.zambi barbatul.

-Theodor…ii raspunse la rugaminte , suflandu-i incet aerul in fata , primind in schimb un sarut.

*

Karima combora din lift.In maini purta doua sticle de sampaie Dom Perignon Rose si o punga de cadou.Azi implinisera o luna de cand erau impreuna.O schimbase.O invatase ce este iubirea , iar ea la randul ei ce este obligatia.O eliberase din a mai fi dama de companie a unui afacerist.

Se pozitiona in fata unei oglinzi si-si sterse tusul scurt , isi aranja buclele imense si-si ridica topul crem.Se mai ruja o data si porni catre horidor.Linistea se perturba odata cu primirea unui mesaj de la sotul ei :”Surprinza!”.Il ignora si , ajunsa in fata usi , isi baga telefonul inapoi in plicul corai , asemenea sandalelori cu toc.

Ridicand privirea din geanta vazut boi barbati solizi si surpriza.

-Draga mea , o lua acesta in brate , s-a terminat totul.Luati-o.tipa acesta , in timp ce femeia scapa sampania , lasand ca mirosul ei dulce sa inmiresemeze holul.

Aceasta incerca sa se zbata , sa fuga , sa urle , insa nu reusi.Plansa , luata pe sus de barbati , batu in usa lui Theodor.Fara a observa cineva , acesta iesi si o vazu luata de acele matahale.Vru sa mearga dupa ea , insa nu indrazni.Stia ca o v-a rani mai rau.Fara de vlaga , aceasta sopti :

“Te iubesc.”

                                                     

Amanda.

Fata se apropie.Ochii castanii , destul de sugestivi , luara o forma de miare.Buzele arcuite se deschisera pentru a rosti o frantura de cuvinte , insa nu iesi nimic.Vantul ii batea prin parul lung , de culoare castanie , usor suvitat , care curgea lin pe langa chipul nedumerit , de o forma ovala , purtand doi obraji nu foarte proeminenti . evidentiati prin doua riduri de expresie , trandafirii.
Corpul zvelt ii era aplecat intr-o parte , umerii fiindu-i incretiti si spatele drept ca o scandura ; Prin bluza mulata i se observa sira spinarii.
Scutarandu-si capul isi ridica lantul gentii ,prin miscari lente si repetate , si si-l atarna din nou pe umar , strangandu-l cu unghiile scurt-taiate , cu colturi patratoase , vopsite cu un portocaliu fosforescent.
Pica din nou in melancolie.Sprancenele , acum arcuite , conturau ochii micuti , chiorati.Se uita dupa o persoana , care venea inspre ea.Chipul i se relaxa , in ciuda corpului care deveni incordat.Isi inoda degetele si isi propti conversul alb in vard , tremurand usor.
Aceasta imbratisa strans persoana.
-Mi-ai lipsit.sopti fata cu o voce domola , pe un ton grav.
Zambetul ascuns pe dupa gatul persoanei i se oglindea in ceas.

Irealitate

Pic.Simt cum pic deasupra albeti ce ma defineste.Incerc sa plec , sa parasesc locul , insa gramezi de forme nedefinite , exact ca mine , ma ingroapa balnd.Si ma lasa sa ma sufoc , incoltita de alte albeti nevinovate.Ma agit , tremur si plang.Frica imi invadeaza inima.Imima-mi ce nu am mai simt-o pana acum.
Agitat de bataile acesteia , reusesc sa echlibrez situatua , sa o cantaresc , iesind la supfratata.Vad cum capat maini , picioare , chiar si chip?Insa sunt impletite doar dintr-un alb , un alb fildesiu cu o mica stralucire , ce parca atinge speranta.Speranta de umanitate.Si ce cuvant bizar!
Absorb atent tot ce am devenit.Parul lung , construit din siroaie subtiri , facute din gheata , chipa sapat in zapada , brate lungi si fine , acoperite de haine inghetate deasupra corpulu-i ireal , parca furat , lucioase si alunecoase.Intr-o clipa totul ia culoare : parul blond , obraji trandafiri si chiupul portocaliu.
Zambesc , ma agit , fac piruete si nu ma opresc.Zbenguiala , toata starea dr euforie mi sr alunga prin simpla topire a tot ce devenisem.Pic langa cei ce-mi sunt asemenea.
-Buna prietene , a fost ata de buna irealitatea?

Renunta

Fata se dadu in spate.Nu vedea cale de iesire.Isi pierduse orice speranta.Pierduse tot ce pretuise pana acum.Si nu mai avea nimic la care sa tina.Se pierduse pe siesi.Inca putin si se lipi de peretele plin de mucegai , isi lipit pieptul de ghenunchi si-si lasa mainile in spate , intr-o balta de apa din cauza umezitati.Isi ridica strategic ghenunchiul , se incorda , hotarata sa lupte , insa renunta.Nu avea sanse.Era prea puternic.
Se uita la chipul sau negru constituit din doi ochii negri , atat de negrei incat nu iti puteai trece privirea asupra lor , buzele groase , rosi si muscate , pline de coji , nasul stramb , cu o taietura pe tot parcursul sau si , apoi la corpul sau butuganos , tot transpirat si gata de atac.
Barbatul se aporopie de ea , o trase de par in sus , zambindu-i cu dinti sparti si galbeni ,simtindu-se invingator.Insa ea nu se lasa.Putea sa-l enerveze doar.Putea sa joace un joc psihologic.Putea sa incerce macar din nou.
-Iti pute gura.rosti aceasta cu capul aplecat in jos.
Primi o palma.
-Nu o sa vina dupa tine.Nu s-ar risca.rasea acesta dispretuitor.
-Bestie.rosti printre dinti si-l scuipa.
A doua palma.
-Crezi ca o sa te scape?se apopie de urechea ei.Te-a uitat deja.
-Te-a uitat mata la olferinat si acum te rascoli si te revolti?!pufni aceasta scarbita.
A treia palma.
-Frate , tu nu ai ce face cu mana?rostia aceasta , picand pe joc.
Cu vederea incetosata , cu simturile miscoarate , fu atenta la lupta omului cu un baiat.Un baiat brunet , cu par mai lung , imbrecat in negru.Doar atata putea defini din toata lupta , din care jumatate nu intelese.Barbatul ceru iertare , ceru mila , insa fu omorat rapid.Baiatul veni catre fata si o ridica.Vru sa se zbata , vreu sa fie lasata in pace , insa nu avea destula energie ca sa riposteze.Si inchise ambi ochi.
-Constance , trezeste-te , sunt aici.rosti acesta , insa nimic.Constance am venit dupa tine cum ti-am promis.spuse acesta speriat.Constance.....
-Insa ai venit prea tarziu.rosti o voce de femeie.Lasa-ma sa o duc la casa ei.Nu mai lupta , ai pierdut deja.
-Pleaca de aici....marai acesta.
-Ai pierdut.sopti aceasta.Pentru prima oara trebuie sa o lasi balta.

Negru.Doar negru.

Negru.Negru era tot ce puteam vedea.Culori , umbre , artifici -nimic.Toate se defineau printr-un simplu si mohorat negru.Raze de soare , culori neon , eclipse de soare -nimic.O culoare plina de tristete si regrete.Stele , lanterne , becuri -nimic.Un refugi al ochilor deschisi sau inchisi.Luminite de craciun , ecrane tactile , tuburi de culori -nimic.O viata bazata pe contactele fizice.
Incep sa ma misc prin casa.Imi intind mainile si pipai ce-mi iese in cale : un fotoliu , masa din sticla , tocul usi si trec mai departe.Pasi cu pasi facuti incet.Atingeri rabdatoare pana ma impiedic de ceva.Nu pot recunoaste forma.Il incercuiesc cu amprente si totusi nu stiu ce este.Il aduc la nas ca sa-l miros.Platic.Ceva din plastic lasat pe podea.
Ma ridic si ma sprijin de tocul usi , insa ma las in jos plangand.Nu stiam ce era chestia aia si nici nu aveam cum sa aflu.Nu aveam cum sa aflu cum arat , in ce dugheana locuiesc si cum imi arata prieteni.Culorile aruncate zgomotos pe cer numite artifici ramaneu o taina.Nu aveam cum sa o patrund sau sa o aflu.
Clipesc de cateva ori.Tot negru.Mereu v-a fi negru.
Simt o atingere calda pe mana mea.O retrag rapid , insa , regretandu-mi gestul de mai devreme ; frica inexplicabila , imi cuibacesc buricele degetelor in culcusul palmei acestuia.

Scuzati-mi neinspiratia :)

Ma uit atenta la el.Il admir din toate unghile , ii masor toata perfectiunea , tot ce are mai bun el.Cu un gest rapid isi muta bretonul intr-o parte.Un reflex doar.Ochi lui negri se aseaza in ochi mei.Imi era dor de privirea lui inocenta.Acei ochii mari si migalaiti.....
Ma ridic de pe stana de piatra unde imi era scris numele si ma reped la el.Incerc sa-l iau in brate , sa-l strang puternic , sa nu-i mai dau drumu nici o data , insa trec prin el.Nici nu ma observa.Nu ma simte.Incer din nou si din nou...pana un plans isteric ma bufneste.Si vad si cum lui ii curge o lacrima nevinovata.Cu fata la piatra unde am stat zaresc  un nemarginit de pietre.
-Marilen , Jon , Azra...incep eu sa le citesc prenumele tuturor.
Il vad cum lasa o floare la piatra mea si dupa vrea sa plece.Ma grabesc sa-l prin de mana si , prin minune , reusesc sa-l opresc pentru doua secunde.
-Bria?rosteste acesta nedumerit.

Owl...

Si ii capturez privirea atroce.Ma misc si ma urmeaza si ea.Nu pierd contactul vizual.Inca cativa pasi si ma lipesc de gemul imens , ce-mi tine loc de perete.Stiind ca privirile insistente asupra bufnitei mele luara sfarsit , m-am intors ca sa vad marele oras.New York , vazut dintr-un apartamente de la etajul 87.Imi lipesc palmele ca un mic copil si gust agonia statornica in acet oras , privind oameni care strabat trecerea de pietoni.Rosu.Urmeaza o serie de injuraturi si o consultare cu ceasurile lor scumpe.Un om , mai rotofei ce-i drept , isi face curaj si inacerca sa treverseze strada , insa este asaltata de calxonurile insitente a unui taximetrist obranit.Fara a fi deamagit , omul isi daduse seama ca isi riscase degeaba viata ca sa ajunga unde trebuia sa fie la ora asta.Se da inapoi , intregandu-se in multimea din spatele lui.
O pata de culoare , un alb pur imi taia calea privitri.Geamul rece se aburi.Mai multe bilute coborau in zbor , razlete , zgarie norul.Si din ce in ce mai multe incepura sa zaboveasca in aer , pana facura contact cu asfaltul.Topiti , plini de speranta , fulgi inca isi mai faceau aparitia , sperand ca vor cuceri spectaculosul oras pana la apusul soarelui.
-Da Bu-hu-hu.rostesc calma catre bufnita mea alba.A venit vremea ta.Poti sa-ti faci de cap.
Parasesc geamul , panorama impresionanta ,  si deschid cusca bufnitei mele , lasand-o libera prin apartament.Neindemanatica , darama o vaza , agata peredelele si dupa isi dadu curs zborului : iesi fix pe balcon si dusa fu.Departe de mine , cautandu-si singura un drum propria in viata.

Lacul

Stiu ca este scurta , stiu ca este stupida , insa ceva ma retine sa o sterg.

Fata isi arunca toate hainele si ramase in chiloti.Isi puse mana pudic peste sani si se pregati sa sara in apa.Destul de rece , mai rece decat briza de dimineata , era relaxanta.Aceasta incepu sa inoate inspre fundul apei.Acolo vazu tot felul de plante , imbarligate pe corpurile unor persoane decedate.Cel putin ce mai ramase din ele.Incearca sa tipe , insa ii iese tot aerul din gura si lesina , cazand in bartele unui schelet.

Le fake me.

Si daca as ruga universul sa-mi dea pace , mi-ar da?Toata nefericirea acaparata pe parcursul anilor s-ar evapora , lasandu-mi dresptul sa fiu fericita?Sunt fericita , intr-un mod fals si trecator.Zambetul este doar un reflex al chipuli."plansul....imi plange inima G. , ochi mei nu mai pot face asta.tot chipul meu s-a obisnui cu prefacutul sunt bine.pana si acum , pe cea mai trista si superba melodie ranjesc.un ranjet plin de tristete si de durere , care denota doar...o falsa fericire.".Intelegeti?Acel periodic sunt bine m-a facut dura , inchisa si minciunoasa cu mine insami.Sensibilitatea mea....este ca o suflare de vant.Rara , aproape inexistenta.Nu , nu ma mai consider un monstru , deoarece nici o data nu am fost , ci doar o piatra.Aruncata , ajunge undeva , insa fara lupta sta intr-un singur loc.Nemiscata si neclintita.In voia sorti.

Eu.Din nou.

Acum cateva zile a fost ziua blogului.Un an.Doamne.Nu am cuvinte.Imi vine sa plang , sa plang atat de tare...Imi era dor sa scriu , insa nu am gasit subiecte.Nu am gasit timp.Nu am gasit ambitie , ambitia mea de scorpion.Pe care inca o am si sunt sigura de asta.Sunt mai dura , mai inchisa , mai originala , mai....mai eu.Stiu ca nu suna bine , da asa sunt.Am invatat sa nu mai tin la orcine.Sa nu mai sufar cand frunza hotaraste sa paraseasca copacul.
Ieri am patinat din nou.Si a fost bine , prea bine.M-am ragasit in viteza gheti , in alunecare , in curbele prea scurt luate si in impiedicaturile tipice mie.
Nu stiu ce vreau sa spun.Imi era dor sa scriu.Si imi este dor de tin.Stii tu cine.Mi-ai amintit ca astazi este ziua blogului.Si mi-am dat seama ca nu m-ai uitat , in ciuda ca eu am trecut peste.Da , imi este enorm de dor de tine , da am prieteni noi.Care sunt geniali.Behaim in autobuz , glumim, ne distram si facem lucruri pe care nu le-am facut nici o data cu tine.
Imi vine sa plang....in  sfarsit.
Vantul bate precum lacrima-mi curge.Si cristalele de sare curg in jos catre pieptul care face efort.Calmeaza-te papusa , viata e mult mai dura decat vreo tu sa o simti.